Steaua scoate la vânzare 7 jucători: „Nu vor mai face parte din lot!” Cine nu va mai prinde returul la campioană

Steaua scoate la vânzare 7 jucători:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Campania de transferuri a Stelei din această iarnă se anunță una mai bogată în plecări decât în veniri. În condițiile în care Laurențiu Reghecampf și Mihai Stoica au anunțat public faptul că se așteaptă la numai două întăriri importante, exportul din Ghencea pare să aducă o ofertă generoasă. Nu mai puțin de șapte fotbaliști din lotul Stelei sunt pe lista de transferuri, șansele ca ei să continue fiind minime. „Vor pleca foarte mulți fotbaliști, iar cei care nu își vor găsi echipă nu vor face parte din lotul pe care îl vom deplasa în cantonamentele iernii„, a spus Stoica. ProSport vă prezintă lista celor șapte fotbaliști care sunt vizați de această declarație, fotbaliști care nu vor pleca cu Steaua, pe 12 ianuarie, în cantonamentul din sudul Spaniei.

Mihai Răduț, mijlocaș ofensiv, 23 de ani – cotă de piață: 800.000 euro

Unul dintre fotbaliștii care au primit cele mai puține șanse din partea lui Laurențiu Reghecampf în această primă parte a sezonului, Mihai Răduț va pleca din Ghencea în această iarnă. „Are niște calități incredibile și ne încântă la antrenamente. Dar pe teren, în meciurile oficiale, nu mai repetă execuțiile. Vom avea multe meciuri de jucat, va avea ocazia să arate ce poate, vom vedea ce se va întâmpla”, spunea antrenorul Stelei la începutul acestui sezon. Se pare însă că Răduț nu a reușit să „repete execuțiile” și în partidele oficiale, motiv pentru care a prins 90 de minute pe teren doar în partida din Cupa României, cea disputată în comuna Berceni, contra celor de la Avântul Bârsana. În condițiile în care oficialii Stelei au mărturisit, în repetate rânduri, că nu sunt de acord cu un nou împrumut al mijlocașului, o variantă pentru cedarea lui ar putea fi reprezentată de transferul definitiv la Hapoel Be’er Sheva. Echipa de pe locul doi al primei ligi din Israel și-a manifestat interestul pentru Răduț și la începutul acestui sezon, însă varianta luată atunci în calcul, împrumutul, nu a fost acceptată de Steaua.

Ce a făcut la Steaua în acest sezon: 5 meciuri – 2 goluri. O medie de 45 de minute pe meci


Gabi Matei, fundaș dreapta, 23 de ani – cotă de piață: 100.000 euro

În permanență accidentat de la venirea la Steaua și până în prezent, Gabi Matei își datorează prezența în lotul campioanei relației cu managerul Stoica. Acesta din urmă l-a convins pe Gigi Becali, în 2011, să plătească circa 600.000 de euro celor de la Pandurii Tg. Jiu pentru transferul său. Ghinionul lui Matei a fost că a suferit o accidentare foarte gravă imediat după debutul în tricoul Stelei, iar de atunci și până în prezent accidentările s-au ținut lanț. Recuperarea lui Matei a avut de suferit și din pricina vieții extrasportive agitate pe care piteșteanul a dus-o. Alături de Stefan Nikolic, Matei a fost protagonistul unui episod care a ținut primele pagini ale tabloidelor, cei doi fiind surprinși băuți, vomitând pe străzile din București după o noapte în club. Un alt episod, de data aceasta cu accente tragice, s-a petrecut în luna aprilie a acestui an, atunci când Gabi Matei a ajuns la Spitalul de Urgență după ce, beat fiind, s-a tăiat pe mână în urma unei dispute cu prietena lui.

Ce a făcut la Steaua în acest sezon: 1 meci – 0 goluri. A jucat 45 de minute


Adrian Cristea, mijlocaș ofensiv, 30 de ani – cotă de piață: 1.000.000 euro

Al treilea club din acest an pentru fotbalist, al treilea eșec răsunător. Trimit înapoi la Petrolul de către Standard Liege, mijlocașul a venit în Ghencea după Supercupa, meci în care a jucat în tricoul Petrolului. Impresariat de managerul favorit al lui Reghecampf, Cristea a fost fericitul beneficiar al unei prime importante de instalare, plus un salariu la care titularii obișnuiți din Ghencea nu visează: 18.000 de euro lunar. În ciuda faptului că a beneficiat din plin de șanse din partea lui Reghecampf, Cristea nu a putut demonstra că este o variantă nici pentru postul de mijlocaș stânga, nici pentru cel de mijlocaș central, în spatele vârfului. Singurele realizări ale „Prințului” în tricoul campioanei au fost în partida cu Săgeata Năvodari, 5-0 la București, meci în care Cristea a reușit un gol și o pasă de gol. În rest, mijlocașul a fost o soluție de rezervă și a fost introdus pe teren în partidele cu miză mai mică sau în cele în care Reghecampf a vrut să își odihnească titularii.

Ce a făcut la Steaua în acest sezon: 12 meciuri – 1 gol. O medie de 49 de minute pe meci


Doru Bratu, fundaș central, 24 de ani – cotă de piață: 150.000 euro

Cel mai controversat transfer din mandatul lui Laurențiu Reghecampf la Steaua, Doru Bratu a fost protagonistul celui mai negru episod al Stelei din ultimii ani. Titular în partida Steaua – Viitorul Constanța 2-5 din primăvara anului trecut, Bratu a fost principalul vinovat la mai multe dintre golurile constănțenilor într-o partidă suspectată de blat de întreaga lume a fotbalului. Impresariat de managerul favorit al lui Reghecampf, Doru Bratu a venit la Steaua accidentat grav și s-a recuperat la club sub comanda lui Ovidiu Kurti și a preparatorului Horea Codorean. A fost de două ori rezervă în acest sezon și a fost titularizat în partida cu Avântul Bârsana, din Cupa României. Despărțirea lui de Steaua este cu atât mai probabilă cu cât fotbalistul are o relație bună cu impresarul favorit al lui Reghecampf, impresar care l-a ajutat în trecut să ajungă la Snagov sau la Concordia Chiajna.

Ce a făcut la Steaua în acest sezon: 1 meci – 0 goluri. A jucat 90 de minute


 

Stefan Nikolic, atacant, 23 de ani – cotă de piață: 800.000 euro

Vârful muntenegran și-a semnat practic despărțirea de Steaua recent, la ultimul caz de indisciplină, atunci când a apărut bătut la unul dintre antrenamentele Stelei. Prezența sa în lotul actualei campioane a fost presărat, de-a lungul timpului, cu diverse incidente: a fost suspectat că a apelat la serviciile prostituatelor, a fost surpins vomitând pe geamul unui taxi, a venit beat la antrenamentele de la Mogoșoaia și a fost exclus din lot de Ilie Stan și, recent, a continuat petrecerile deși a fost exclus și de către Reghecampf. Văzut de mulți drept un atacant de viitor, obișnuit cu echipele naționale ale Muntenegrului, Stefan Nikolic și-ar putea găsi un contract în fotbalul din țara sa natală, lucru pe care l-a mărturisit în repetate rânduri apropiaților săi. Totuși, situația legată de plecarea lui în această iarnă nu este încă foarte clară, Nikolic având șansa să mai rămână la Steaua în contextul lipsei de soluții ofensive pentru echipa lui Reghecampf.

Ce a făcut la Steaua în acest sezon: 8 meciuri – 1 gol. O medie de 53 de minute pe meci


Cornel Râpă, fundaș dreapta, 23 de ani – cotă de piață: 700.000 euro

Campion cu Oțelul Galați, Râpă a avut un handicap serios încă din momentul venirii sale la Steaua. Adus de către Gigi Becali la recomandarea lui Cosmin Olăroiu, fundașul nu a fost pe placul managerului Stoica. Oficialul care a propus alte nume pentru acoperirea postului mărturisea, imediat după transfer, că „de foarte multe ori cuvântul meu contează, dar în cazul alegerii unui jucător care să-l dubleze pe Daniel Georgievski n-a fost așa. Îmi doresc din toată inima mea de stelist să mă fi înșelat și Cornel Râpă să fie o soluție pentru Steaua„. În acest sezon, Râpă a apărut rar în primul „11” al Stelei chiar și în condițiile lipsei de soluții. Laurențiu Reghecampf a preferat, de multe ori, să improvizeze cu Andrei Prepeliță, cu Alex Chipciu sau cu Fernando Varela în loc să-l folosească pe postul de fundaș dreapta pe Râpă. Conform DigiSport, la începutul lunii decembrie a avut loc o discuție între Râpă și conducerea clubului, una în care fotbalistul a cerut să fie lăsat să plece în această iarnă.

Ce a făcut la Steaua în acest sezon: 4 meciuri – o goluri. O medie de 65 de minute pe meci


Mihai Costea, atacant, 25 de ani – cotă de piață: 500.000 euro

Una dintre cele mai serioase investiții din istoria recentă a Stelei, 1,4 milioane de euro plătiți Universității Craiova, transferul lui Mihai Costea la actuala campioană s-a dovedit a fi un eșec. În ciuda faptului că a fost, în permanență, unul dintre principalii marcatori ai clubului în prima parte a „mandatului” său la Steaua, Costea junior nu a primit șanse din partea lui Reghecampf și în acest sezon. În ciuda faptului că a fost principalul marcator al echipei în perioada de pregătire a acestei veri, Costea a fost ținut în afara lotului, cu regularitate, chiar din startul campionatului. Orice colaborare cu Reghecampf a fost sistată de comportamentul afișat de jucător după meciul cu Vardar Skopje, din preliminariile Ligii Campionilor. Atunci, Costea a fost exclus din lot de către antrenor după ce a refuzat să ia masa alături de restul colegilor, supărat că nu fusese inclus în lot. Mihai Costea este unul dintre fotbaliștii pentru care și-a manifestat interesul Adrian Mititelu. Patronul FC Universitatea Craiova îl vrea pe oltean sub formă de împrumut în Liga a doua, însă condiția ar fi ca Steaua să suporte salariul de 10.000 de euro pe lună al atacantului.

Ce a făcut la Steaua în acest sezon: 2 meciuri – o goluri. O medie de 73 de minute pe meci

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Gigi Becali, prima reacție după eșecul de la Botoșani. Cine a fost principalul vinovat
Gigi Becali, prima reacție după eșecul de la Botoșani. Cine a fost principalul vinovat
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
"Am greşit când am ales FCSB". Şi-a asumat transferul ratat: "Nu eram pregătit când am acceptat"
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI.  Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Se deschid treptat secțiile în Europa Centrală și de Vest
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Se deschid treptat secțiile în Europa Centrală și de Vest
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a divorţat legenda Stelei
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a…
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
Doliu în România! A murit o legendă a țării. Era supranumit „Dumnezeu”
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit:
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
2024: Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h? Se suspendă permisul?
2024: Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h? Se suspendă permisul?
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce…
×